Din lumea celor care nu cuvanta

Din lumea celor care nu cuvântă este considerată de criticii și de istoricii literari români o serie de mici poeme în proză dedicate vietăților de lângă oameni, pe care aceștia aproape niciodată nu se obosesc să le ia în seamă. Poate doar copiii, mânați de curiozitate și însuflețiți de candoare, le atribuie păsărilor, insectelor, animalelor din gospodărie ori din sălbăticie, suflet, sentimente, morală și spirit de sacrificiu, judecată și destin. Poveștile despre cei care nu cuvântă, niște adevărate miniaturi literare, sunt mici reflecții lirice și înduioșătoare despre luptă, despre înfrângere, despre victorie, despre moarte. Datorită acestei cărți, Emil Gârleanu are trebui să stea cu cinste alături de Axel Munthe, alt scriitor care a iubit foarte mult animalele. Emil Gârleanu (1878–1914), scriitor și gazetar român. Crescut de o mătușă, după ce părinții săi s-au despărțit, a fost un copil sensibil, pierdut adeseori în stări de reverie. După o scurtă carieră de ofițer, marcată de o mutare disciplinară la Bârlad, fiindcă încălcase regulamentele care le interziceau militarilor activitatea publicistică, a plecat la București, unde s-a dedicat cu totul literaturii. A fost adeptul curentului sămănătorist și s-a numărat printre fondatorii Societății Scriitorilor Români. A fost regizor și scenarist de film. Opera: Bătrânii (1905), Din lumea celor care nu cuvântă (1910), Nucul lui Odobac (1910). „A rămas din opera sa un volum care continuă să încânte. E, desigur, Din lumea celor care nu cuvântă, alcătuit, după modelul lui Jules Renard din Histoires naturelles, din mici portrete monografice ale unor vieți (gândăcelul, gâza, cărăbușul, furnica, gaița, motanul, scatiul, calul etc.). Duioșia prozatorului se manifesta de astă dată benefic, cartea citindu-se și azi (nu numai de către cei mici) cu delicii.“ Zigu Ornea, istoric literar român