Detaliile cărților

Monstrul culorilor

49,00 lei

Te-ai simțit vreodată confuză? Adică acea stare în care sentimentele tale sunt ca într-un mixer, iar cei de lânga tine nu pot face nimic?!  Sau ai simțit copilul tău furios, dar nu știi ce să mai faci ca să îl îmbunezi?!

Din fericire nu ești singură!  La fel  se simte și Monstrul culorilor – personajul acestei minunate povești despre stări contradictorii și emoții puternice. Pentru a scăpa de această stare, Monstrul Culorilor  începe să învețe despre furie, fericire, tristețe, teamă și despre starea de calm. Cum face acest lucru? Nimic mai simplu: asociază fiecărei stări o culoare în așa fel, încât obține un joc al culorilor ușor de ținut minte.

Cu acestă tehnică, Monstrul începe să înțeleagă ce se petrece cu el, dar și în afara lui, înțelege stare de bine. Cum el devine generos, te va ajuta să cunoști micul lui secret: starea de bine, primul pas spre fericire.

 Prin intermediul acestui volum,  care are o grafică extraordinară, cei mici vor păși în lumea emoțiilor, iar stările de confuzie vor fi tot mai rare (pe măsură ce înțelegem starea de bine).

Volumul este un bestseller în Spania, iar în Franța este folosit ca suport de curs opțional pentru înțelegerea emoțiilor la clasele mici.

Cod Produs: 9786065358201 Categorii: , , , ,

Aboneaza-te cu succes la NEWSLETTER


* Campuri obligatorii

Va rugam sa bifati ca sunteti de acord:

Am citit, am inteles si sunt de acord cu Termenii si conditiile de utilizare.

Sunt de acord ca datele mele, inscrise in acest formular, sa fie prelucrate in scopuri de marketing si publicitate, conform cerintelor Legii nr. 677/2001, Legii nr. 506/2004 si GDPR (2016/679).